la-Vaslui.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii vasluienilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Chevron a angajat 32 de locuitori din Pungești

Agerpres

 

Chevron Romania Exploration & Production a organizat, marți, Ziua Porților Deschise pentru presă, la șantierul din localitatea Siliștea comuna Pungești, ocazie cu care reprezentanții companiei americane au anunțat că activitățile de explorare se desfășoară în prezent fără incidente, iar printre lucrătorii angajați se numără și 32 de persoane din Pungești.

Tom Holst, manager al Chevron Romania, a declarat cu această ocazie că pentru compania americană 'este foarte important ca toate operațiunile desfășurate să respecte standardele de siguranță și legislația de mediu'.

'Pentru etapa inițială am lucrat cu compania Prospecțiuni și am avut 90 de zile fără incidente, iar pentru cea de-a doua etapă, cea de foraj, lucrăm cu specialiștii Dafora și avem deja 20 de zile de lucru fără probleme. Avem toate avizele necesare pentru desfășurarea activității de aici, inclusiv avize de mediu', a precizat Tom Holst.

Reprezentanții Chevron au afirmat că pentru lucrările de la perimetrul Siliștea din comuna Pungești au fost angajate 56 de persoane din județul Vaslui, 32 dintre salariați fiind din comuna Pungești.

La rândul său, Jim Christianopoulos, reprezentant Chevron Romania, a făcut o serie de referiri la metodele de protecție a mediului, printre care forarea puțurilor de monitorizare a apei subterane, monitorizarea permanentă a apei aerului și nivelului de zgomot, amplasarea de membrane pentru substanțele care rămân izolate sau amenjarea unul mal de pământ care izolează platforma de restul locului. Acesta a amintit cp platforma este situată la o distanță de un kilometru de sat și la 600 de metri de ultima casă și că cele două controale efectuate în zonă de reprezentanții Gărzii de Mediu nu au arătat nicio neregula.

Jurnaliștii invitați au făcut un tur al șantierului, ghidați de echipa de specialiști Chevron și Dafora. Filmarea și fotografierea au fost permise pe toată durata vizitei, însă nu și transmisiunea live de la fața locului și nici accesul cu echipamente specifice.

Pe parcursul vizitei ziariștilor, de după gardurile de protecție care împrejmiesc perimetrul și păziți de zeci de jandarmi, mai mulți activiști de mediu și localnici din zonă au protestat față de decizia Chevron de a demara explorarea în zonă. Protestatarii au cerut companiei Chevron să oprească lucrările și au solicitat demisia autorităților. Protestatarii le-au reproșat ziariștilor că au acceptat să viziteze perimetrul Chevron și i-au învinuit pe jandarmi că păzesc în continuare zona, având în vedere că la Pungești este încă în vigoare statutul de 'zonă specială de siguranță publică'.

Referitor la prezența jandarmilor la Pungești, Tom Holst a declarat pentru AGERPRES că aceasta este exclusiv decizia Jandarmeriei și a amintit incidentele din luna decembrie a anului trecut, când o serie de protestatari ar fi distrus gardurile care înconjoară perimetrul concesionat de Chevron, lucru care a condus la declararea zonei speciale de siguranță publică.

La ieșirea din perimetrul Chevron, pe drumul Gârceni — Vaslui, autocarul presei a fost atacat cu pietre și ouă de un grup de aproximativ 50 de protestatari. Șoferul autocarului a spus că, cel mai probabil, nu va depune plângere la Poliție, cu toate că mașina a fost avariată ușor. El a precizat că daunele vor fi acoperite de asigurarea tip Casco a mașinii.

Chevron a obținut în județul Vaslui acorduri de mediu pentru începerea explorării în patru perimetre: Popeni 1A, în comuna Găgești, Siliștea 1A, în comuna Pungești, Păltiniș 1A, în comuna Băcești și al patrulea — Puiești, comuna Puiești. În prezent, lucrările au demarat pe perimetrul situat în localitatea Siliștea, comuna Pungești, acolo unde au fost mai multe proteste.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, abonează-te gratuit la Newsletter trimițând site-ul de care ești interesat(ă) și adresa ta de e-mail la office@la-romania.ro.


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro |    la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro |la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2014