la-Vaslui.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii vasluienilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Ponta: Îi înțeleg pe cei care protestează, dar Vasluiul înseamnă mai mult decât atât

Agerpres

 

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Vaslui, că îi înțelege pe cei care protestează față de explorarea și exploatarea gazelor de șist, dar a subliniat că prezența Chevron în zonă este necesară, deoarece județul are nevoie de investiții.

Prim-ministrul a recunoscut că unul dintre motivele pentru care nu a venit în ultimul timp la Vaslui este acela că anumite ''televiziuni prietene'' ar putea profita de prezența protestarilor pentru a face știri care ''să sperie lumea''.

De altfel, premierul, aflat la Vaslui la o întâlnire cu simpatizanții PSD, a fost întâmpinat de aproximativ 15 membri ai ''Mișcării de Rezistență'' de la Pungești, care i-au cerut demisia. ''Îmi doresc ca România și Vasluiul să aibă cât mai multe investiții private, pentru că noi investim din zona publică, dar n-o să putem niciodată din această zonă să compensăm necesarul de investiții private. În județul Vaslui 450.000 de oameni au nevoie să-și rezolve problemele economice, sociale. Îi înțeleg pe cei care protestează, dar Vasluiul înseamnă mai mult decât atât'', a spus Ponta.

Întrebat dacă ar fi dispus să meargă la Pungești, acolo unde Chevron a început deja explorarea gazelor de șist, iar protestele au fost foarte dese, Victor Ponta a spus că o astfel de vizită nu se justifică.

''Mergem la Pungești ca să ce? Acolo în general protestează niște oameni care nu sunt din Pungești. Eu am o opinie foarte clară și anume aceea că România trebuie să-și exploreze resursele respectând toate standardele de mediu. Mai am o opinie mai clară acum, după evenimentele la care asistăm cu toții, și anume că aș vrea ca România să nu depindă de importul din Rusia. Dacă aș putea să-i întreb pe cei care protestează, i-aș întreba dacă ei preferă să importăm din Rusia. Mă îndoiesc, totuși, că am putea avea un dialog foarte rațional din acest punct de vedere. Eu nu vreau să importăm din Rusia, eu vreau să reușim să producem în România și să acoperim nu doar necesitățile României, ci și pe cele ale Republicii Moldova. După cum știți, terminăm gazoductul care leagă România de Moldova, problema e să și avem gaz. La cum arată situația în Ucraina, câțiva ani buni de acum încolo, o țară ca România, care va putea să fie independentă din punct de vedere energetic, e o țară mai puternică'', a afirmat Victor Ponta.

El a evitat să facă referiri la necesitatea prezenței jandarmilor în comuna Pungești, declarată la sfârșitul anului trecut zonă specială de siguranță publică, susținând că în această localitate ''uneori sunt mai multe camere de luat vederi decât jandarmi sau protestatari''.

Ponta a adăugat că cercetările și explorările în domeniul gazelor durează foarte mulți ani și a dat asigurări că România va respecta cele mai înalte standarde de mediu.

''Uitați, plouă cu soare, asta e un semn bun. A ieșit și curcubeul. Domnule Ponta, veniți să stați de vorbă cu noi, nu distrugeți viitorul acestei țări. Noi vrem un mediu curat și sănătos, nu vrem fracturare hidraulică'', a spus unul dintre protestatari, cât timp Victor Ponta participa la discuțiile cu membrii PSD Vaslui.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, abonează-te gratuit la Newsletter trimițând site-ul de care ești interesat(ă) și adresa ta de e-mail la office@la-romania.ro.


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro |    la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro |la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2014